Tricolorul LMV Ploieşti a reînceput pregătirile în vederea viitorului sezon competiţional, în care clubul şi-a propus câştigarea titlului naţional, precum şi o evoluţie cât mai
Campioana României, Volei Municipal Zalău s-a reunit pentru a relua antrenamentele pentru sezonul 2017-2018. Conducerea clubului intenţionează să programeze aproximativ zece partide de verificare în perioada
Am avut astăzi o discuție cu reprezentanții echipei de fotbal Dinamo, domnii Ionuț Negoiță și Adrian Mutu, privind situația stadionului Dinamo. Am convenit împreună că
Federaţia Română de Fotbal va testa sistemul cu patru schimbări în competiţiile pe care le va organiza în sezonul 2017-2018, s-a stabilit în cadrul Comitetului
Campioana României, Volei Municipal Zalău s-a reunit pentru a relua antrenamentele pentru sezonul 2017-2018. Conducerea clubului intenţionează să programeze aproximativ zece partide de verificare în perioada
Fosta jucătoare canadiană de tenis Helene Pelletier a lăsat să se înţeleagă că absenţa lui Novak Djokovic din circuitul profesionist până la sfârşitul acestui sezon, pusă pe seama unei
În perioada 4-6 august, pe Plaja Flora din Mamaia, a avut loc primul Campionat Național de Beach Handball pentru Juniori. [themeum_category category=”volei” layout=”carousel” title=”volei” maxpost=”9″]
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More