Universitatea Cluj a pierdut în trei seturi meciul susținut, sâmbătă, la București, cu Steaua (armatei), în prima etapă a Diviziei A1 la volei masculin. Fără aportul lui Vlad Negrean, elevii lui Milan Bratić nu au putut face față mult mai titraților lor adversari și s-au văzut depășiți în trei seturi 15, 15 și la 13.
Rezultat
Echipa | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | Seturi |
---|---|---|---|---|---|---|
CS al Armatei | 25 | 25 | 25 | — | — | 3 |
U Cluj | 15 | 15 | 13 | — | — | 0 |
Punctele clujenilor au fost reușite de: Claudiu Iov 10, Andrei Varga 5, Cătălin Neag, Radu Tănase și Alexandru Onofrei câte 4 și respectiv Ștefan Purcaru 2 puncte. Așteptăm cu mare interes ca echipa bucureșteană să respecte decizia FRVolei de a publica foto și declaratii după meciurile din liga națională.
„Am aliniat cea mai tânără echipa din campionat, o echipă care a avut momente de joc frumos și spectaculos. Trebuie să vedem atât părțile bune cât și faptul că, așa cum am mai spus, trebuie să lucrăm mult la relațiile de joc și la concentrarea pe tot parcursul meciului.” – a declarat la finalul partidei managerul Bogdan Ungureanu.
În etapa a 2-a, ”U” va întâlni, sâmbătă, 15 octombrie, în deplasare, pe CSM Suceava.