Debut dificil pentru Universitatea Cluj. Programul primei etape

Se dă startul într-o nouă ediție a Diviziei A1 la volei masculin. Sâmbătă, 8 octombrie, sunt programate 5 dintre cele 6 meciuri ale primei etape. Un meci va fi în direct la TVR 3.

Primul meci al zilei se dispută la Suceava, de la ora 12.00, echipa locală CSM va juca cu Știința Explorări Baia Mare.

Apoi, de la ora 16.30, se va disputa  partida dintre ”U” Cluj și Steaua, un meci cu gazda inversată în urma înțelegerii dintre cele două cluburi. Astfel, întâlnirea va avea loc în sala ”Mihai Viteazul” din București.

Înaintea plecării spre capitală, antrenorul Milan Bratić a declarat pentru u-cluj.ro: „În sfârșit începem noul sezon, dacă nu punem la socoteală meciul din Cupă. Vom juca cu Steaua, unul dintre cele mai mari cluburi din România care merită respect dar pe de altă parte acest meci este o provocare să arătăm cât de buni suntem împotriva unei echipe puternice. Bucureștenii nu au prea multe puncte slabe dar am descoperit totuși câteva și vom încerca să mizăm pe acestea și să le creem probleme.

Nu vom putea alinia cea mai bună echipă dar va fi o oportunitate pentru cei care vor intra în teren să demonstreze că merită să facă parte din primul „6”. Suntem o echipă tânără, cu mult potențial, care poate genera surprize. Eu personal cred în acești jucători, dar îmi doresc ca și ei să creadă în propriile forțe și să nu se lase impresionați de valoarea adversarilor. Trebuie să fie concentrați, să evolueze cum au făcut-o în primul set la Suceava și atunci putem obține un rezultat favorabil.”

De la ora 17.00 e programată, la Dej, reeditarea duelului din Cupa României din urmă cu o săptămână, dintre echipa gazdă, Unirea, și CSU Știința București.

De la ora 17.30 va începe primul meci televizat din acest nou sezon al Diviziei A1 la volei masculin: Dinamo – SCM Zalău. Acesta va putea fi urmărit în direct la TVR 3.

Ultimul meci al zilei de sâmbătă va începe la ora 18.00 și va opune formațiile SCMU Craiova și CSM Constanța.

Cea de-a șasea partidă a etapei inaugurale, Rapid – CSM Arcada Galați, a fost amânată și se va disputa la 7 decembrie.

Citește si...

România și-a aflat adversarele de la EURO 2026!

Redacția

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Zalăul s-a calificat în semifinalele Diviziei A1

Redacția

Cupa României merge la Zalău! Brașovul a încălcat regulamentul!

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More