Sâmbătă, sala “Orloveț” din Gabrovo a fost gazda partidei dintre HC Lokomotiv Gorna Oryahovitsa (Bulgaria) și CS Minaur Baia Mare, manșa secundă a turului I din EHF European Cup. În primul joc, disputat în Baia Mare, Minaur s-a impus cu categoricul scor de 44-22 (23-10) și era net favorită la calificare.
Băieții antrenați de Alexandru Sabou s-au impus și în manșa a doua, 33-21 (16-9) și s-au calificat în turul al doilea. Acolo, Minaur va întâlni pe Hapoel Ashdod (Israel), între 14 și 17 (turul), respectiv 21 și 24 octombrie (returul).