Primul meci pe teren propriu pentru Știința Explorări

Știința Explorări dispută primul meci pe teren propriu din acest campionat în compania echipei SCM Zalău. Partida este programată sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 17,00 și va fi arbitrată de clujenii Tudor Pop și Andrei Savu, în timp ce Dinu Olăhuț (Nadiș, jud. Sălaj) va fi observator din partea Federației Române de Volei.

Știința Explorări a început campionatul cu o victorie, 3-0 în deplasare cu CSM Suceava. Și echipa zălăuană a avut debut bun de sezon, sălăjenii au învins în Cupa României, în deplasare, pe Rapid București (3-1), iar în runda inaugurală au pierdut în capitală în fața echipei Dinamo (2-3), după ce au condus cu 2-0 la seturi.

Cele două echipe s-au întâlnit înaintea începeri sezonului în cadrul unui turneu amical organizat de SCM Zalău, gazdele impunându-se cu 3-0.

Primul meci al etapei se joacă la Suceava, între echipa gazdă și ”U” Cluj. De la ora 15.00, în sala Romsilva din București, Știința va primi vizita Rapidului, în primul meci inter-bucureștean din acest campionat. De la ora 18.00, Arcada Galați și Dinamo vor reedita finala Supercupei României, de acum trei săptămâni. Runda se va încheia cu partida de la Constanța, dintre nou-promovata CSM și Unirea Dej, meci care va începe la ora 19.00.

Citește si...

Sergiu Stancu pleacă de la fosta campioană după șapte sezoane

Redacția

European League 2026: România învinsă în trei seturi de Letonia!

Redacția

România (F), victorie cu Letonia în primul meci din European League 2026

Redacția

Clubul CS Minaur sancționat de FRH

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Percheziții DNA la Dunărea Brăila!

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More