Campioana Dinamo şi echipa Minaur Baia Mare vor disputa finala Supercupei României, după ce s-au impus sâmbătă, la Piteşti, în fața echipelor CSM Constanţa, respectiv...
Sâmbătă, 24 august, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” a fost gazda partidei revanșă dintre CS Minaur și HC Zalău, ultimul joc amical înaintea startuluui Ligii Naţionale....
Astăzi, sportul de înaltă performanță înseamnă și altceva: știință, tehnologia materialelor, nutriție, recuperare medicală și mai ales, marketing asta pe lângă ambiție, determinare, antrenamente și...
Conducerea Federației Române de Handbal a încercat să mărească baremele arbitrilor din eșaloanele inferioare, dar Consiliul de Administrație al FRH a respins cu 14 voturi...
Minaur a participat de vineri până duminică, 9-11 august, la Memorialul „Mircea Pașek“, competiție organizată la Târgu Jiu. Băimărencele s-au impus în toate cele trei...
CSM Târgu Jiu a câștigat al doilea meci de pregătire contra echipei HC Zalău, scor 22-19, în cadrul Turneului ”Memorialul Mircea Pașek”, ediția a III-a....
CS Minaur a susținut sâmbătă după-amiază cel de-al treilea joc amical din intersezon. Băimărencele au jucat împotriva gazdelor de la Gloria, echipă care va reprezenta...
Cu puțin înainte de reunirea lotului în vederea pregătirii noului sezon din Liga Florilor, CSM Târgu Jiu a parafat un nou transfer. Oficialii clubului gorjean...