Universitatea Cluj învinsă acasă de clubul armatei

Startul în noua ediție a Diviziei A1 la volei masculin a adus sâmbătă, în Sala Sporturilor „Horia Demian” pe vicecampioana sezonului trecut, CSA Steaua, clubul armatei.

Oaspeții s-au impus cu 3-0, pe seturi 25-22, 25-17 și 25-15 cu un prim set în care clujenii au jucat de la egal la egal cu mai bine cotații lor adversari după care, în celelalte două, „militarii” au fost mai buni și s-au impus în minim de seturi.

„Mi-aș fi dorit să obținem mai mult de la meciul cu Steaua, o echipă cu pretenții la primele locuri din campionat. Am demonstrat în primul set că putem să ne batem de la egal la egal dar din păcate lipsa de experiență și concentrare din următoarele seturi și-au spus cuvântul. Sper, în același timp, ca acest meci să fi fost un duș rece pentru unii dintre componenții echipei și îmi doresc ca ei să revină cât mai curând la adevărata valoare. Vreau să mulțumesc suporterilor, pe care m-am bucurat să îi văd prezenți în sală, pentru susținerea lor și îi așteptăm în continuare să fie alături de noi.” a declarat Bogdan Nicolae pentru site-ul oficial al clubului clujean. 

Pentru ”U” au punctat: Tudor Mocan 12, Mihai Popovici 7, Norbert Kholman 4, Claudiu Iov și Aleksandr Borisov câte 3, Vlad Vasian și Radu Tănase câte 2 și respectiv Andrei Savu și Radu Mureșan câte 1 punct.

În etapa a doua, ”U” va primi, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, vizita campioanei în exercițiu, Arcada Galați dar până atunci, miercuri de la ora 17, echipa noastră debutează în Cupa României, cu un meci în care va întâlni pe teren propriu pe CSU Universitatea de Vest Timișoara.

Citește si...

România și-a aflat adversarele de la EURO 2026!

Redacția

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Zalăul s-a calificat în semifinalele Diviziei A1

Redacția

Cupa României merge la Zalău! Brașovul a încălcat regulamentul!

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More