Suspans și dramatism în ultimul meci al etapei a patra în Divizia A1 masculin. SCM Zalău a învins-o pe SCM Craiova cu 3-2, după ce oltenii au condus cu 1-0 la seturi.
Zalăul obține primele puncte în acest sezon după două ore și 44 minute de joc
Partidă bună făcută de voleibaliștii pregătiți de Rainer Vassiljev. Alexandru Ionescu 27 de puncte, Pedro Pinto 19 și Alejandro Vigil 17 au fost principalii realizatori ai ardelenilor. De partea cealaltă, Mihai Tarța 22, Javier Jimenez 16 și Tim Stohr 13 au punctat pentru echipa pregătită de Dănuț Pascu.
După patru etape Zalăul se află pe poziția a 10 în clasament.
Două echipe sunt neînvinse. Campioana, Arcada Galați a câștigat duelurile cu Steaua și Dinamo.
Universitatea Cluj și CSU UV Timișoara rămân fără punct. Steaua, Rapid și Dinamo sunt deocamdată, la mijlocul clasamentului.
Surpriza rămâne nou-promovata Corona Brașov, echipa pregătită de Laurențiu Lică le-a învins pe rând pe: Rapid și Steaua chiar la București, fără să piardă set!
Așteptăm cu nerăbdare articolele despre voleiul românesc să apară în presa națională, care an de an nu știe , ori nu vrea să relateze despre campionatul național de volei, masculin ori feminin. Doar când joacă naționala, mai apar pe ici colo, relatări despre echipele naționale, în mod special când se obține o victorie, în rest dacă naționala pierde nimic. Asta este respectul presei naționale care an de an VEDE doar FOTBAL.


