Bogdan Tănase: O perioadă destul de grea având aceste probleme medicale

Datorită stării de sănătate a voleibaliștilor zălăuani partida cu Unirea Dej a fost reprogramată. Federația de specialitate s-a trezit în cele din urmă, după ce zălăuanii au cerut amânarea partidei cu Universitatea Cluj. 

Vicecampioana României, Volei Municipal Zalău a jucat duminică cu Universitatea Cluj, în Sala Sporturilor ,,Horia Demian”, rezultatul fiind previzibil, datorită stării de sănătate a voleibaliștilor zălăuani. La întoarcerea sportivilor situația s-a agravat, fapt care a impus consultul de specialitate întregii echipe, aceștia fiind conduși direct la secția UPU a Spitalului Județean Sălaj. În cursul zilei de duminică sportivii au fost supuși unui consult de specialitate la secția de boli infecțioase, iar în urma rezultatelor, Șerban Pașcan a fost internat. 

„Situația era destul de gravă înaintea partidei cu Clujul, iar după acest meci s-a agravat și la alți jucători, doi fiind internați deoarece au fost nevoiți să fie prezenți. Mă bucur că Dejul a înțeles situația noastră și a acceptat să amânăm. Pentru noi este o perioadă destul de grea, cu aceste probleme medicale se pierde și o parte din pregătirea acumulată, dar sper ca jucătorii să își revină din punct de vedere al sănătății și să ne continuăm parcursul bun de până acum.” a declarat Bogdan Tănase, antrenor principal Volei Municipal Zalău.

Echipa pregătită de Bogdan Tănase rămâne pe poziția a treia în clasamentul Divizie A1,  cu 29 de puncte acumulate, după 13 etape disputate.

[themeum_tabs][tab_nav title11=”Programul etapei a XIV-a” title22=”Clasament”][tab_text id=”title11″]

[/tab_text][tab_text id=”title22″]

Divizia A1 M/ 2019 - 2020

LocEchipaPtsJVÎSCSPPCPPSR
150181715111150811314.636
243181444417148612772.765
340181444418144712662.444
436181354425156714331.680
531181083930155515131.300
626188103135142014670.838
722187112538144115170.763
814185132245142315460.489
94181171051115314670.176
10418117751103614910.176

[/tab_text][/tab_nav][/themeum_tabs]

[themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”stiri” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column][themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”handbal” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column]

Citește si...

Clasament Divizia A1 M după patru runde

Mircea M

Programul etapei a cincea un meci va fi televizat

Mircea M

Zalăul este noul lider în Divizia A1

Ionuț Popa

Schimbare de lider în Divizia A1 M. Rezultatele și clasamentul după runda a patra

Mircea M

Craiova învinsă în decisiv la Dej

Mircea M

Etapa a patra a Diviziei A1 la volei masculin începe vineri. Sâmbătă, un meci va fi televizat

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More