Voleibaliștii de la Dinamo au câștigat cele trei meciuri disputate pe teren propriu, în cadrul Turneului 6 al Diviziei A1, completând tabloul unui retur perfect. DINAMO a reușit performanța de a încheia partea a doua a campionatului fără înfrângere: 10 victorii în campionat și 3 în Cupa României. Din păcate, evoluția entuziasmantă din retur nu a putut compensa problemele cauzate de coronavirus în prima parte a sezonului.
Play-offul campionatului național de volei masculin (Divizia A1) va continua fără cea mai în formă echipă a momentului. Dinamo a încheiat sezonul regulat pe locul 5, la egalitate de puncte cu SCMU Craiova (locul 4 / 44 de puncte), dar cu un raport al seturilor inferior. Practic, două seturi au făcut diferența între play-off și play-out. Dinamo a avut 2,18 (48-22), iar Craiova 2,33 (49-21).
Eduard Chermeș (team manager Dinamo): ”Am avut un retur perfect, în care am arătat care este adevărata valoare a echipei. Am învins de câte două ori Galațiul și Craiova, am câștigat clar cu Steaua și cu Zalăul. Practic, suntem singura echipă neînvinsă în returul campionatului. Problemele avute în prima parte a sezonului cu pandemia de COVID19 ne-au tras mult în jos. Am jucat în efectiv redus, nu ne-am putut antrena așa cum ar fi trebuit. Eu sunt mândru de ceea ce am arătat în retur și sper să fie un punct de plecare pentru ceea ce ne propunem în sezonul viitor”.
Dinamo va continua campionatul în Grupa 5-8, alături de CS Unirea Dej, CS ”U” Cluj-Napoca și Știința Explorări Baia Mare.
CLASAMENT | Divizia A1 M | Faza I
| Loc | Echipa | Pts | J | V | Î | SC | SP | PC | PP |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Arcada | 55 | 20 | 18 | 2 | 57 | 9 | 1606 | 1135 |
| 2 | Zalău | 46 | 20 | 15 | 5 | 48 | 16 | 1502 | 1158 |
| 3 | Steaua | 46 | 20 | 16 | 4 | 50 | 21 | 1649 | 1351 |
| 4 | Dinamo | 44 | 20 | 15 | 5 | 48 | 22 | 1620 | 1399 |
| 5 | Craiova | 44 | 20 | 14 | 6 | 49 | 22 | 1654 | 1328 |
| 6 | Dej | 31 | 20 | 11 | 9 | 35 | 35 | 1400 | 1528 |
| 7 | U Cluj | 22 | 20 | 8 | 12 | 27 | 40 | 5337 | 1439 |
| 8 | Explorări | 18 | 20 | 6 | 14 | 23 | 41 | 1236 | 2981 |
| 9 | Știința | 17 | 20 | 5 | 15 | 23 | 47 | 1394 | 1460 |
| 10 | Timisoara | 7 | 20 | 2 | 18 | 10 | 54 | 1100 | 1537 |
| 11 | Brașov | 0 | 20 | 0 | 20 | 0 | 60 | 801 | 3975 |


