Volei Municipal Zalău s-a impus cu scorul de 3-0 în fața echipei Știința Explorări Baia Mare, după o oră și 7 minute de joc, într-un meci din cadrul etapei a 12-a, prima a returului Diviziei A1.
Știința Explorări Baia Mare – Volei Municipal Zalău 0-3 (16:25, 20:25, 18:25)
Municipal Zalău a fost condusă de pe margine la acest meci de antrenorul secund, Bogdan Nicolae, după ce tehnicianul bulgar Nikolay Jeliazkov a plecat subit de la echipă. Banca tehnică a zalaului a fost preluată de polonezul Andrzej Kowal, care s-a aflat sâmbătă în tribunele sălii polivalente din Baia Mare.
Volei Municipal Zalău s-a impus în primul set cu 25:16, după 20 de minute de joc. Setul al doilea a avut același început, 8-6, 16-13 pentru Zalău, pe final băimărenii s-au apropiat la trei puncte, dar după câteva blocaje la fileu ale zălăuanilor se impun la 20. Setul al treilea a fost de partea oaspeților care au menținut ritmul și au condus 16-12, 21-15 iar pe final s-au impus la 18.
De la gazde s-au remarcat Mocanu și Țuțea cu 11 respectiv 9 puncte, în timp ce de la oaspeți Matei Ciprian a punctat de 18 ori. La fileu zălăuanii au reușit să blocheze de 11 ori, Răzvan Mihalcea 7 blocaje, în timp ce Știința Explorări a reușit doar patru blocaje.
După cele trei puncte câștigate, Volei Municipal ocupă primul loc în clasamentul DivizieiA1 cu 31 puncte acumulate, la egalitate cu SCM Universitatea Craiova, dar cu un setaveraj mai bun.
În următoarea etapă Volei Municipal Zalău joacă pe teren propriu cu SCM Craiova, partida fiind programată sâmbătă 2 februarie de la ora 18,00.
![]() ![]() 3 - 1Dinamo București vs CSM București |
![]() ![]() 3 - 1Steaua București vs Unirea Dej |
![]() ![]() 0 - 3Câmpia Turzii vs CS Arcada Galați |
![]() ![]() 0 - 3Sala Polivalenta Lascăr Pană Știința Explorări Baia Mare vs Volei Municipal Zalău |
![]() ![]() 0 - 3Sala sporturilor "Horia Demian" Universitatea Cluj vs SCMU Craiova |