Meciul de la Buzău din etapa a 3-a Liga Florilor a oferit un adevărat spectacol. Buzăul s-a impus in fața echipei SCM Rm.Vâlcea, scor 25-21 după un joc bun mai ales în apărare.
”Un meci foarte greu, cu o echipă cu jucătoare foarte bune. Cred că principalul nostru atu a fost sistemul de apărare, care a funcționat mult mai bine decât la Cupa României. Le felicit pentru dăruirea de care au dat dovadă. În orice caz, sunt puncte importante pentru noi și am reintrat în lupta pentru obiectivul pe care ni l-am propus, acela de a intra în Cupele Europene pentru anul următor. Sperăm să fie la fel de concentrate și miercuri, la Deva și să facem mai puține greșeli în faza de atac.” a declarat Aurelian Roșca, antrenor SCM Gloria Buzău.
În clasamentul Ligii Florilor, pe primul loc se află Dunărea Brăila cu 9 puncte după trei meciuri jucate, în timp ce Gloria Buzău ocupa locul cinci cu șase puncte.
In următoarea rundă Gloria Buzău va juca pe terenul nou promovatei CSM Deva.


