Denisa Dedu: ” Ne gândim doar la victoria cu Vâlcea!”

Meciul SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București este capul de afiș al rundei cu numărul cinci din „Liga Florilor”.  CSM Bucureși a învins în primul meci oficial al sezonului și a cucerit SuperCupei României.

În campionat, ”tigroaicele” au pierdut un singur meci la Zalău, iar fetele de la Vâlcea și-au câștigat toate meciurile de până acum.

Meciul este programat sâmbătă de la ora 15.30 (TVR).

”Este unul dintre cele mai importante meciuri din campionat, ne pregătim pentru meciul acesta intens, mergem cu gândul doar la victorie. Vâlcea a câștigat tot până acum, sunt puternice, bătăioase, în Supercupă am avut cu ele un meci strâns și cu multă încărcătură. Nu mai avem voie să facem pași greșiți, orice eroare ne poate costa mult. Meciurile sunt crâncene, este rivalitate mare și este bine pentru handbalul românesc să fie așa. Nu ne gândim la lucruri negative, nu putem răul în față. Cunosc multe jucătoare de la Vâlcea, sunt bune, cel mai important este însă jocul de echipă și forța grupului. Avem și noi handbaliste de mare valoare și doar împreună putem reuși. Este greu fără Cristina Neagu, fără Nora Mork, ne lipsesc mult, dar asta este situația, trebuie să răzbim și așa. Ele sunt alături de noi și încearcă să ne susțină de pe margine cu tot ce pot.” a declarat Denisa Dedu pentru site-ul oficial al clubului bucureștean.

[themeum_tabs][tab_nav title11=”Etapa a 5-a” title22=”Clasament”][tab_text id=”title11″]

[/tab_text][tab_text id=”title22″]

Clasament Liga Florilor 2019-2020

LocEchipaPtsJVÎEGMGPDif
14318143148840583
24317142146738681
33618114347342350
43518115246443727
53017107045342528
6271798043441816
7271786342240913
827179804104019
92718990403414-11
1019176101405441-36
119173140362440-78
126182160433533-100
134181161387470-83
[/tab_text][/tab_nav][/themeum_tabs]

[themeum_category category=”volei” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Doar amendă pentru Bogdan Burcea !

Redacția

Costică Buceschi revine în Liga Florilor!

Redacția

Ovidiu Mihăilă dat afară de la SCM Craiova

Redacția

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More