Gheorghe Tadici: „Am câștigat trei puncte foarte importante. Paula a fost 50% din echipa Rapidului”

Handbal Club Zalău a obținut a doua victorie în noul sezon competitional, după ce s-a impus la sase goluri diferență în fata nou promovatei Rapid Bucuresti, scor 26-20, miercuri, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, într-un meci din cadrul etapei a treia.

„Așa după cum ne-am așteptat a fost un meci greu, chiar dacă Rapidul este o echipă nou promovată, au o linie bună de nouă metri, o poartă foarte bună. Paula Ungureanu a fost 50% din echipă, este adevărat că jucătoarele noastre nu au respectat ce au antrenat la aruncările de la șapte metri și cele de pe semicerc. Sunt mulțumit pentru că echipa a muncit foarte mult, în prima repriză s-au concentrat foarte bine, chiar dacă repriza a doua au fost câteva greșeli care apar în joc. Marea problemă sunt ratările de la șapte metri, ca și în meciul de la Craiova. O victorie meritată la șase goluri, fetele au muncit foarte mult. Am câștigat 3 puncte foarte importante.” a declarat Gheorghe Tadici.

Zalăul a bifat a doua victorie în acest sezon iar după cele trei etape disputate ocupă locul 5 în clasamentul Ligii Florilor. 

[themeum_tabs][tab_nav title11=”Rezultatele etapei” title22=”Clasament”][tab_text id=”title11″]

[/tab_text][tab_text id=”title22″]

Clasament Liga Florilor 2019-2020

LocEchipaPtsJVÎEGMGPDif
14317142146738681
24318143148840583
33618114347342350
43518115246443727
53017107045342528
627179804104019
72718990403414-11
8271798043441816
9271786342240913
1019176101405441-36
119173140362440-78
126182160433533-100
134181161387470-83
[/tab_text][/tab_nav][/themeum_tabs]

[themeum_category category=”volei” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

 

Citește si...

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

Duel dificil pentru gorjence

Vasile.M

Comentatorii deranjați de arbitrajul de la Baia Mare

Iulian A.

Minaur a obținut un egal cu CSM București

Iulian A.

Campioana CSM București sancționată de FRH

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More