Gheorghe Tadici: Sper ca fetele să fie concentrate și să respecte tactica

Handbal Club Zalău va evolua pe teren propriu în cadrul etapei a 8-a, echipa condusă de Elena și Gheorghe Tadici urmând să primească vizita echipei AHCM Slobozia grupare ce se află pe pozitia a 11-a în clasamentul Ligii Florilor.

HC Zalău luptă sâmbătă pentru a patra victorie

„Un joc foarte important pentru partea a doua a clasamentului, sunt practic puncte cu caracter dublu. Noi ne-am pregătit bine în această săptămână, sper ca fetele să fie concentrate și să aplice ce am antrenat și repetat în această săptămână, să rezolve problemele tactice de atac și apărare pe care le-am stabilit, astfel să obținem o victorie cât mai facilă. Este important în final și diferența la care o faci prin prisma jocului retur care va fi la Slobozia. Avem nevoie clar de aceste puncte pentru a urca în clasament, targetul nostru în prima parte a campionatului a fost de 15 puncte, în mod evident mai avem nevoie de șase puncte pentru a ne încadra în obiectiv.” a declarat Gheorghe Tadici.

După șapte etape doar o echipă a acumulat maxim de puncte în Liga Florilor: Campioana României SCM RM.Vâlcea. HC Zalău se află pe locul 8 în clasamentul Ligii Florilor cu 9 puncte acumulate, după 7 meciuri disputate. Cele trei victorii au fost obținute pe teren propriu în fata CSM-ului scor 24 – 23, un succes în fața Rapidului la șase goluri diferenșă, scor 26 – 20 și o victorie în fața Glorie Buzău scor 27 – 24.

AHCM Slobozia a obținut doar o victorie în acest sezon competițional în fata Universitații Cluj, scor 21 – 18 și un rezultat de egalitate în prima etapă cu CSM Slatina scor 25 – 25.

Ultima întâlnire dintre cele două echipe s-a desfăşurat în 18 mai 2018 partida fiind câstigată de HC Zalău cu 34 – 22 la Slobozia.

[themeum_tabs][tab_nav title11=”Programul etapei” title22=”Clasament”][tab_text id=”title11″]

HF 8 19-20

Match Day 5 noiembrie 2019
(5 noiembrie 2019)
24 - 19

CS Gloria Bistrița vs SCM Rm. Vâlcea

Match Day 6 noiembrie 2019
(6 noiembrie 2019)
22 - 17

SCM Craiova vs CSM Slatina

Match Day 19 octombrie 2019
(19 octombrie 2019)
30 - 21

HC Zalău vs AHCM Slobozia

(19 octombrie 2019)
29 - 23

Gloria Buzău vs Minaur Baia Mare

Match Day 20 octombrie 2019
(20 octombrie 2019)
22 - 24

Rapid București vs Dunărea Brăila

Match Day 27 octombrie 2019
(27 octombrie 2019)
24 - 18

CSM București vs Măgura Cisnădie

[/tab_text][tab_text id=”title22″]

Clasament Liga Florilor 2019-2020

LocEchipaPtsJVÎDifEGMGP
14317142811467386
24318143831488405
33618114503473423
43518115272464437
53017107280453425
627179890410401
7271899-110403414
8271798160434418
9271786133422409
101917610-361405441
11917314-780362440
12618216-1000433533
13418116-831387470
[/tab_text][/tab_nav][/themeum_tabs]

[themeum_category category=”volei” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Dacia Mioveni, depunctată cu 3 puncte!

Mircea M

Craiova câștigă cu Buzău

Mircea M

Rapid câștigă duelul cu Vâlcea . Arbitrajul … comentatorii în extaz

Mircea M

HC Zalău, victorie contra gorjencelor

C. Sabău

Insolvență Dacia Mioveni la pachet cu interdicţie transferuri şi depunctare!

C. Sabău

Craiova a schimbat antrenorul

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More