Gloria Bistrița a fost învinsă la un gol diferență de SCM Gloria Buzău, într-o partidă din cadrul etapei a 18-a a Ligii Florilor. Bistrița a alergat după egalare iar pe final în urma unor decizii de arbitraj contestate de gazde Buzăul s-a impus la limită, scor 28 – 29, după ce la pauză tabela arăta 15 – 16.
„Îmi cer scuze public pentru ieșirea mea din final, poate încurcăm, poate trebuie să ne mutăm în alt campionat. Una peste alta, un meci pe care l-am început bine, adversarele au întors jocul, după care am alergat după egalare. Am reușit pe final, îmi pare rău că nu am obținut un rezultat pozitiv. O înfrângere la un gol, împotriva unei contracandidate, o înfrângere pe teren propiu. Trebuie să ne revenit foarte repede, pentru că duminică jucăm un meci extrem de important în cupele europene și cine știe poate acolo ne merge mai bine.” a declarat Horațiu Pașca, antrenorul echipei Gloria Bistrița.
Bistrița: Dincă 7, Pristăvița 6, Vasileuskaya 6, Rațiu 3, Costa 2, Moroianu 1, Ilyina 1, Ardean Elisei 1, Tetean 1.
Buzău: Petruș 6, Rotaru 6, Simion 4, Șelever 4, Ilie 4, Subțirică-Iovănescu 3, Stoleru 1, Petrovic 1.
Gloria Bistrița se află pe poziția a 7 în clasament, cu 27 de puncte, 9 victorii și șase înfrângeri.
[themeum_tabs][tab_nav title11=”Program/Rezultate” title22=”CLASAMENT”][tab_text id=”title11″]
Ziua meciului 26 februarie 2020 |
---|
![]() ![]() (26 februarie 2020) 28 - 29CS Gloria Bistrița vs Gloria Buzău |
Ziua meciului 11 martie 2020 |
![]() ![]() (11 martie 2020) 23 - 22CSM București vs SCM Rm. Vâlcea |
Ziua meciului |
![]() ![]() 27 - 26Măgura Cisnădie vs CSM Slatina |
![]() ![]() 28 - 17Sala Polivalentă Craiova SCM Craiova vs AHCM Slobozia |
![]() ![]() 25 - 33CSU Cluj-Napoca vs Dunărea Brăila |
![]() ![]() 20 - 27Sala Rapid Rapid București vs Minaur Baia MareLIVE: TVR 2 |
[/tab_text][tab_text id=”title22″]
Clasament Liga Florilor 2019-2020
# | # | Pts | M | JC | JP | E | GM | GP | Dif |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ![]() | 43 | 18 | 14 | 3 | 1 | 488 | 405 | 83 |
2 | ![]() | 43 | 17 | 14 | 2 | 1 | 467 | 386 | 81 |
3 | ![]() | 36 | 18 | 11 | 4 | 3 | 473 | 423 | 50 |
4 | ![]() | 35 | 18 | 11 | 5 | 2 | 464 | 437 | 27 |
5 | ![]() | 30 | 17 | 10 | 7 | 0 | 453 | 425 | 28 |
6 | ![]() | 27 | 17 | 9 | 8 | 0 | 434 | 418 | 16 |
7 | ![]() | 27 | 17 | 8 | 6 | 3 | 422 | 409 | 13 |
8 | ![]() | 27 | 17 | 9 | 8 | 0 | 410 | 401 | 9 |
9 | ![]() | 27 | 18 | 9 | 9 | 0 | 403 | 414 | -11 |
10 | ![]() | 19 | 17 | 6 | 10 | 1 | 405 | 441 | -36 |
11 | ![]() | 9 | 17 | 3 | 14 | 0 | 362 | 440 | -78 |
12 | ![]() | 6 | 18 | 2 | 16 | 0 | 433 | 533 | -100 |
13 | ![]() | 4 | 18 | 1 | 16 | 1 | 387 | 470 | -83 |
[/tab_text][/tab_nav][/themeum_tabs]
[themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”stiri” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column][themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”volei” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column]