Mădălina Predoi a semnat cu Dacia Mioveni. Handbalista evoluează pe postul extremă dreapta și este o jucătoare cu experiența în Ligii Florilor. A mai jucat la Gloria Buzău, Măgura Cisnădie (cu care in primul sezon a evoluat în EHF), iar in ultimele șase luni la CSM Deva.
În această seară a participat la primul antrenament cu echipa.
”Am ales sa vin la Mioveni, pentru ca mi se pare un club ambitios si de perspectivă. Colectivul este unul frumos , cu o mare parte dintre fete am fost colegă. Îmi doresc sa fiu sanatoasă , sper să mă acomodez repede și să fim împreună surpriza placută a acestui campionat. Multumesc antrenorilor și conducerii pentru încrederea acordată!” a precizat Madalina pentru pagina oficială a clubului.
Președintele clubului, Toma Duței, a fost prezent la întâlnirea cu echipa și a profitat de ocazie pentru a felicita încă o dată handbalistele și staff-ul tehnic pentru victoria de sâmbătă, cu Dunărea Brăila.
În următoarea etapă, prima a returului, Dacia Mioveni întâlnește pe CSM Slatina.


