Stimați jurnaliști sportivi, suporteri ai fotbalului românesc, Pentru că fotbalul a fost, este și va însemna mereu TOTUL pentru noi, ne adresăm azi vouă, jurnaliștilor
Campioana României,Volei Municipal Zalău va juca marți de la ora 18,00, al optulea meci din cadrul fazei a doua a ligii naționale, urmând să întâlneacă
Handbal Club Zalău s-a impus acasă în fața Universității Cluj la nouă goluri diferentă, scor 32-23, reușind astfel o victorie foarte importantă într-un meci din cadrul
Tigroaicele s-au calificat pentru a treia oară consecutiv în careul de ași al Women’s EHF Champions League, depunându-și totodată candidatura la cucerirea trofeului! La adăpostul
Handbal Club Zalău s-a impus acasă în fața Universității Cluj la nouă goluri diferentă, scor 32-23, reușind astfel o victorie foarte importantă într-un meci din cadrul
Vineri după amiază a avut loc o nouă întâlnire a Comitetului Interministerial de coordonare şi organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020,
Tricolorul Ploiești a obținut două punte în urma succesului cu scorul de 3-2 pe teren propriu, în fața echipei Steaua București. O victorie importantă, obținută