Corona Brașov câștigă și în sala Rapidului. Arbitraj controversat!

Corona Brașov s-a impus în deplasarea de la Rapid, în cadrul rundei cu numărul 24 a primei ligi la handbal feminin, scor 24-26, după un final în care arbitrajul a fost părtinitor. Alisia Boiciuc a fost cea mai bună jucătoare a partidei. Vicecampioana României, Rapid, o echipă cu pretenții la încă o prezență în Liga Campionilor, a cedat în fața brașovencelor, David Ginesta acuzând arbitrajul.

Fetele de la Corona Brașov au stat mai mult de un minut în atac pentru a reuși golul victoriei iar David Ginesta a criticat arbitrajul lui Adrian Manafu și Daniel Pavel pe final de meci.

Chiar dacă erorile celor doi fluierași,  Brașovul câștigă meritat după un joc foarte bun.

Nu cred că avem, încă, o medalie. Eu mă bucur foarte mult pentru fete. Le-am vorbit toată săptămâna despre faptul că, un sezon, au luptat și au fost pe locul 1 și 2 și ar fi păcat acum să ajungem la fântână să nu bem apă. Le mulțumesc pentru felul în care s-au luptat! Cred că acum avem o șansă clară să fim prezenți în Cupele europene. E o responsabilitate mult mai mare. Vom lupta pe 3 fronturi.”

Bogdan Burcea

Cu două etape rămase de jucat, echipa pregătită de Bogdan Burcea se află pe locul 2 în clasament, poziţie de Liga Campionilor, cu 52 de puncte.

România și handbalul românesc, se afundă încet, încet, în timp ce conducerea Federației Române de Handbal spune că drumul este OK.

De partea cealaltă, partenerul media FRH, își bate joc de acest sport, etapă după etapă, având în direct la TV doar comentarii răutăcioase la adresa jucătoarelor, echipelor,  antrenorilor și batjocoresc meci după meci arbitrajul.  Cuvântul ÎMPARȚiAL nu există la Pro’Arena. Avem specimene pe rețelele de socializare care au devenit peste noapte EXPERȚI ÎN HANDBAL.

Arbitrajul tot mai slab!

Etapa trecută, Neagu a fost lovită în față iar jucătoarea de la Măgura Cinădie (echipă favorizată mereu) nu a primit cartonașul roșu. În Sala Rapid, finalul de joc, a fost după alte reguli, arbitrajul lui Adrian Manafu și Daniel Pavel fiind criticat de către David Ginesta.

Prin mărirea substanțială a baremurilor de arbitraj, cluburile au de achitat 104.000 lei doar pentru Liga Florilor. Amânunțit fiecare arbitru este renumerat cu 3000 lei în timp ce observatorul primește 2000 lei, totul pentru o oră de joc. Sunteți normali la cap? Alții muncesc timp de o lună pentru acești bani.

CLUBURILE PLĂTESC 8.000 DE LEI / MECI PENTRU ARBITRI, DAR PRESTAȚIILE „FLUIERAȘILOR” SUNT MEDIOCRE

La nivelul FRH se dorește doar implementarea TAXELOR, mai nou și participarea la Supercupa României este un prilej bun pentru a „jumuli” cluburile.

Citește si...

Clasament marcatoare Liga Florilor după 9 runde

Mircea M

Craiova pierde în Belgia cu Greenyard Maaseik.

Redacția

Victorie pentru gălățeni cu Levoranta Sastamala, în preliminariile Challenge Cup

Ionuț Popa

Două echipe românești intră în turul doi al Cupei Challenge

Redacția

Minaur are meci greu cu Slatina

Redacția

Bogdan Tănase înaintea jocului de la Ljubljana

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More