Gorjencele întâlnesc acasă „blatista” sezonului trecut: SCM Rm.Vâlcea

Miercuri, 9 octombrie, suporterii gorjeni sunt așteptați la meciul din cadrul etapei a 6-a, CSM Târgu Jiu primește vizita echipei SCM Râmnicu Vâlcea, într-un duel care se anunță spectaculos. Reamintim că SCM Rm.Vâlcea a pierdut rușinos în ultima etapă a sezonul trecut, chiar pe terenul echipei Corona Brașov. La pauză conducea Vâlcea la 7 goluri diferență, la final a câștigat Brașovul la 4 goluri diferență. Nu că ar fi avut emoții la baraj, dar uite așa s-a creat un precedent.

Se anunță o confruntare aprigă, echipa din Vâlcea fiind acuzată chiar de propriii suporteri că sezonul trecut a făcut parte din ”cooperativa” care ”a lucrat” pentru trimiterea echipei din Târgu Jiu la baraj, făcând figurație în fața unor adversare. Gorjencele au avut un început infernal de campionat, programare care a trezit suspiciuni încă din vară. A venit meciul de la Baia Mare, CSM Târgu Jiu a condus aproape tot meciul, dar pe final arbitrii au luat câteva decizii inexplicabile și gazdele au întors jocul.

FRH a schimbat arbitri jocului de la Târgu Jiu

Și uite așa, în ziua premergătoare jocului cu SCM Vâlcea, FRH a schimbat arbitri jocului de la Târgu Jiu. S-au anulat delegările inițiale. Oare de ce?

Andreea Chiricuță, CSM Târgu Jiu: ”Având în vedere că venim după o deplasare lungă, un meci în care am luptat 60 de minute la Baia Mare, va fi un joc foarte greu, pentru că Vâlcea joacă un handbal frumos, în viteză. Poate că e singura echipă din România care are stilul acesta și va fi foarte greu, pentru că trebuie să trecem peste această înfrângere și să ne revenim fizic cât de repede putem pentru că vom avea foarte mult de alergat și va fi un meci foarte greu. Sperăm ca fanii să fie alături de noi în număr cât mai mare și noi vom încerca să dăm tot ce avem mai bun pentru a scoate un rezultat pozitiv. Nu a fost corect ceea ce s-a întâmplat la finalul campionatului, pentru că am muncit foarte mult în sezonul trecut și nu cred că meritam să mergem la baraj, dar nu vreau să le judec pe adversare, având în vedere că nu s-a demonstrat nimic din tot ce s-a vorbit. Noi ne vom face treaba. Nu are nicio legătură cu ce s-a întâmplat în sezonul trecut”.

Ultima etapă a Ligii Florilor din sezonul trecut a dat naștere la nenumărate nemulțumiri.  SportExclusiv a scris despre aceste REZULTATE SUSPECTE , înregistrate în ultima etapă: Corona Brașov – SCM Râmnicu Vâlcea și Rapid București – Măgura Cisnădie. La pauză conducea Vâlcea cu 7 goluri diferență, la final a câștigat Brașovul la 4 goluri diferență. Vâlcea a jucat repriza a doua cu jucătoare de la tineret !

Nu s-a schimbat nimic la FRH! au rămas doar vorbe goale

„De-a lungul timpului s-au scos niște paragrafe din regulament vizavi de anumite meciuri. Comisia de Disciplină se va ocupa de aceste partide, iar pentru viitor vom schimba anumite paragrafe de regulament. Se va înființa pe viitor și o Comisie de Etică din care vor face parte oameni cu o anumită conduită ireproșabilă, care vor analiza astfel de partide. FR Handbal va schimba multe, aveți răbdare. Va urma o conferință de presă cu mai multe informații”, a declarat pentru ProSport președintele Constantin Din.

 

Citește si...

Clasament marcatoare Liga Florilor după 9 runde

Mircea M

Craiova pierde în Belgia cu Greenyard Maaseik.

Redacția

Victorie pentru gălățeni cu Levoranta Sastamala, în preliminariile Challenge Cup

Ionuț Popa

Două echipe românești intră în turul doi al Cupei Challenge

Redacția

Minaur are meci greu cu Slatina

Redacția

Bogdan Tănase înaintea jocului de la Ljubljana

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More