Ora jocului HC Zalău – Cisnădie, modificată pentru a doua oară în 24 de ore!

Duelul dintre HC Zalău și Măgura Cisnădie ar fi trebuit să se joace la finalul lunii ianuarie, dar jocul a fost amânat inițial în data de 9 februarie, apoi 16 februarie, ca în cele din urmă, să fie reprogramat de către FRH în data de 10 februarie.

Ora buclucașă!

HC Zalău era pregătită pentru deplasarea la Constanţa, unde ar fi trebuit să joace cu echipa locală în primul tur al Cupei României.  Totul a fost dat peste cap de către FRH, în mod cert la cererea echipei sibiene . Sălăjencele au avut bagajele făcute dar echipa a aflat luni, la amiază, că este nevoită să joace joi, de la ora 17.00, pe teren propriu cu Măgura Cisnădie, în timp ce jocul din Cupa României era reprogramat.

Federaţia a informat clubul, luni după-amiază, că meciul se va juca la ora 17,00 dar, ulterior, spre seară, ora a fost modificată iar , cu ora 11,00. În cursul zilei de azi, modificarea a fost iar schimbată, drept urmare partida se va disputa de la ora 18,00.

De precizat că sibiencele mai au o restanță cu Dunărea Brăila iar conform regulamentului această partida ar fi trebuit să se dispute prima, după care restanța cu HC Zalău. Ambele meciul fac parte din turul Ligii Florilor.

SPORTEXCLUSIV (autor: Călin S. / editor: Mihai M.)

Citește si...

Minaur obține în extremis, un egal cu Corona Brașov

Redacția

Minaur merge la Brașov

Redacția

Reacția clubului Gloria Buzău după sancțiunile FRH

Mircea M

Dunărea Brăila a câștigat duelul cu SCM Rm. Vâlcea

Ionuț Popa

HC Zalău, victorie în fața Gloriei Bistrița

C. Sabău

Clasament Liga Florilor după desființarea echipei Gloria Buzău

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More