Duminică dimineață, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda ultimei partide din cadrul etapei a XXI-a, un duel de foc între CS Minaur și Gloria Bistrița.
![]() ![]() 26 - 27Full Time |
Rezultat
Echipa | la pauză | Final |
---|---|---|
Minaur Baia Mare | 11 | 26 |
CS Gloria Bistrița | 16 | 27 |
Bistrița s-a impus la limită, la Baia Mare iar acum Minaur nu mai are șanse la locul al treilea, Vâlcea fiind deja la 4 puncte, plus un meci mai puțin (cu ultima clasată), care ar mări ecartul la 7 puncte.
Mai sunt cinci jocuri în campionat, iar Baia Mare mai are de jucat acasă cu Buzău și Vâlcea și în deplasare cu Rapid, Deva și CSM București.
“Probabil că ne-a costat și acel început mai slab de partidă, însă am luat prea multe goluri pe apărarea centrală în prima repriză. Se întâmplă. Înfrângerea asta vine într-un moment prost, pentru că aveam ocazia să punem niște puncte între noi și urmăritoare. O să încercăm să ne batem pentru puncte la Rapid, dar mai sunt încă meciuri și toate sunt grele, la toate trebuie atenție de primul până în ultimul minut. Săptămâna viitoare avem două meciuri, ambele foarte grele, apoi se duc fetele la loturile naționale și ne rămân câteva zile de pregătire pentru finalul sezonului. Vreau să mulțumesc publicul spectator și sperăm să rămână alături de noi până la final. Noi ne vom bate în fiecare meci.” a declarat Raul Fotonea pentru pagina oficială a clubului băimărean.