CSM Târgu Jiu termină anul cu o victorie, după ce a învins-o, în deplasare, pe CSM Galaţi, scor 23-18, la pauză 14-9. Meciul a contat pentru etapa a-11-a din Liga Florilor.
Gorjencele la a treia victorie consecutivă
Echipa pregătită de Liviu Andrieş, încheie anul în prima jumătate a clasamentului, pe locul 7, o clasare excepţională pentru o echipă nou-promovată! Urmează două meciuri dificile care vor încheia turul competiţiei.
Rezultat
| Echipa | la pauză | Final |
|---|---|---|
| CSM Galați | 9 | 18 |
| CSM Tg. Jiu | 14 | 23 |
Galați: Prodan, Aron, Petre – Andrița 4, Ichim 4, Lopătaru 3, Merlă 2, Manolachi 2, Bichir 1, Taivan 1, Corban 1. Antrenor: Valeriu Costea.
Tg. Jiu: Dzhukeva, Marica-Bercu – Gavrilă 6, Bucă 3, Chiricuță 3, Ciolan 3, Boian 3, Klimek 3, Cioca 1, Coteț 1. Antrenor: Liviu Andrieș
CSM Târgu Jiu a fost echipa care a dictat ritmul partidei, iar gorjencele au făcut o primă repriză excelentă, încheiată la plus cinci pe tabelă, scor 14-9. Chiar dacă repriza secundă a fost una echilibrată, în niciun moment nu s-a pus problema echipei câştigătoare. CSM Târgu Jiu a obţinut astfel a cincea victorie din acest sezon şi totodată a treia victorie consecutivă, după ce reuşise să câştige la Craiova, la precedenta deplasare.
Gorjencele vor avea câteva zile de pauză, după care revin la antrenamente. Prima confruntare in noul an este cea din Cupa României, cu SCM Craiova, de pe 8 ianuarie. În Liga Florilor, CSM Târgu Jiu va juca etapa viitoare cu Gloria Bistriţa. Partida se va disputa pe 15 ianuarie.
După etapa trecută s-au activat „postacii” de la Rm. Vâlcea, cei care administrează pagina de socializare handbal feminin. Așa cum am mai spus, interesele lor sunt evidente, sunt împotriva lui Din, președintele FRH. Amintim că nu este prima dată când folosesc un limbaj grosolan, doar pe Facebook, ascunși sub un nume.


