Minaur se impune la zece goluri la Targu Jiu

Sâmbătă, 25 octombrie, Sala sporturilor din Târgu Jiu a fost gazda partidei dintre CSM din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a 7-a din Ligii Florilor. O primă deplasare din cele trei pentru băimărence, după aceasta urmând meciul de campionat de la Vâlcea iar apoi cel din EHF Europa League, cu echipa daneză Horsens (HH Elite).

Minaur s-a impus grație unui joc destul de exact în apărare și datorită faptului că a marcat de 30 de ori, inclusiv portarul Dumanska reușind două goluri din poartă în poartă, care o duce la un total de 5 goluri în acest sezon.

Prima parte a meciului de la Tg. Jiu a fost destul de echilibrată, însă cu un control mult mai bun de partea Minaurului, care a marcat de 17 ori, ceea ce nu e deloc puțin pentru un meci în deplasare. Ambele echipe au fost la conducere până spre jumătatea partidei după care băimărencele s-au descurcat mult mai bine și au preluat conducerea, ajungând la un maximum de patru goluri distanță.

Repriza a doua a fost dominată clar de Minaur, gazdele greșind foarte multe faze. Minaur a câștigat toate partidele pe care le putea câștiga în acest sezon, ba chiar a fost aproape de o mare surpriză cu CSM București.

Citește si...

Extremă din Norvegia la Minaur Baia Mare

Redacția

Sportivii loturilor naționale beneficiază de dublă asigurare!

Redacția

Transfer din Cuba la Dinamo

Redacția

Cursuri obligatorii pentru antrenorii de handbal! FRH mai adaugă o TAXĂ!

Redacția

CSM Târgu Jiu va debuta în noul sezon pe teren propriu, cu CSM Târgu Mureș

Redacția

Program SF în Liga Florilor!

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More