Liga Florilor se mută la Rm.Vâlcea pe parcursul a patru zile se vor disputa etapele 22, 23 și 24. Universitatea Cluj va juca joi, 13 mai de la ora 12,00 în Sala Liceului Energetic din Râmnicu Vâlcea, cu Rapid București în cadrul etapei a 22-a a Ligii Florilor Mol.
Tot la Râmnicu Vâlcea, dar de această dată în Sala Traian, handbalistele pregătite de Sebastian Micola vor întâlni sâmbătă 15 mai de la ora 17,10 pe CSM Slatina, ocupanta poziției a 12-a, într-un meci contând pentru etapa a 23-a a competiției. În ultima zi a turneului clujencele se vor duela cu Minaur Baia Mare.
„Mergem la Vâlcea să încercăm să schimbăm impresia lăsată în ultimele meciuri, în care nu am evoluat tocmai cum ne-am propus. Cât timp mai avem șanse matematice trebuie să luptăm pentru ele, trebuie să avem o răbufnire de orgoliu și să mai producem surprize pentru că am demonstrat că o putem face. Circulă un zvon că s-ar putea să retrogadeze doar o echipă la finalul acestui sezon, în acest caz avem nevoie de puncte pentru a ne detașa complet de ultimul loc. Fetele s-au pregătit bine zilele acestea, cred că vor mai avea puterea să producă suprize, multe dintre ele vor pleca la finalul acestui sezon, avem jucătoare deja semnate cu alte echipe, dar chiar și asa vom construi o echipă tânără, frumoasă și muncitoare, în orice ligă ne vom afla la finalul sezonului”, a sprecizat directorul sportiv Sergiu Cacoveanu pentru site-ul official al clubului.
PROGRAM COMPLET | Turneul 15 Rm.Vâlcea
LIGA FLORILOR 2020-2021
| Loc | Echipa | Pts | J | V | Î | E | GM | GP | Dif |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | CSM Bucuresti | 79 | 28 | 26 | 1 | 1 | 839 | 625 | 214 |
| 2 | Minaur | 73 | 28 | 24 | 3 | 1 | 824 | 696 | 128 |
| 3 | SCM Rm. Valcea | 69 | 28 | 23 | 5 | 0 | 825 | 648 | 177 |
| 4 | Gloria Buzau | 53 | 28 | 17 | 10 | 2 | 707 | 680 | 27 |
| 5 | Magura Cisnadie | 52 | 28 | 17 | 10 | 1 | 741 | 665 | 76 |
| 6 | Rapid Bucuresti | 46 | 28 | 14 | 10 | 3 | 727 | 672 | 55 |
| 7 | Gloria Bistrita | 43 | 28 | 14 | 13 | 1 | 683 | 674 | 9 |
| 8 | Brăila | 43 | 28 | 14 | 14 | 1 | 729 | 723 | 6 |
| 9 | HC Zalau | 42 | 28 | 14 | 14 | 0 | 694 | 697 | -3 |
| 10 | CSM Slatina | 34 | 28 | 11 | 16 | 1 | 657 | 691 | -34 |
| 11 | SCM Craiova | 31 | 28 | 10 | 17 | 0 | 650 | 690 | -40 |
| 12 | Dacia Mioveni | 25 | 28 | 8 | 19 | 1 | 641 | 751 | -110 |
| 13 | CSU Cluj-Napoca | 13 | 28 | 4 | 23 | 1 | 692 | 836 | -144 |
| 14 | CSM Galați | 13 | 28 | 4 | 23 | 1 | 652 | 810 | -158 |
| 15 | Activ Prahova Ploiești | 5 | 28 | 1 | 25 | 2 | 615 | 818 | -203 |
| 16 | Crișul Chișineu-Criș | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |


