Victorie pentru Minaur în primul meci din noul sezon

Miercuri, 30 august, de la ora 18.30, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și Măgura Cisnădie, joc din cadrul primei etape a Ligii Florilor. Băimărencele s-au impus cu scorul de 29-27 (16-14), după un meci echilibrat, între două dintre echipele bune ale întrecerii interne.

Rezultat

Echipala pauzăFinal
Minaur29
Magura Cisnadie27

Minaur a condus în marea majoritate a timpului de joc iar Măgura a încercat să revină dar băimărencele au gestionat mai bine finalul de meci, iar punctele au rămas la Baia Mare.

“În primul rând ne-am dorit să ieșim sănătoase din acest meci, știind că va fi unul greu. Ne-am dorit să facem un meci bun la debut și să luăm cele trei puncte. Acum, că au fost greșeli, se întâmplă. Important este că am câștigat. Jucăm sâmbătă la Rapid, am auzit că au pierdut cu Corona, dar nici un meci nu seamănă cu celălalt. Noi mergem să ne jucăm șansa. Cred că întrecerea internă va fi mai echilibrată.” a declarat Lucia Popescu pentru siteul oficialal clubului băimărean.

Etapa a II-a programează partide în 2-3 septembrie.

Citește si...

Știința Explorări Baia Mare a retrogradat

Redacția

Steaua învinsă acasă de Dinamo în primul meci al semifinalei Diviziei A la volei masculin

Redacția

U-BT Cluj-Napoca, învinsă de Buducnost în faza Top 8 din ABA League

Redacția

Băimărencele învinse la Slatina

Redacția

Clasament marcatoare Liga Florilor după 20 de runde

Redacția

Liga Florilor: Rezultatele etapei a 20-a

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More