Egal pentru Minaur în duelul cu CSM Târgu Jiu

Duminică dimineața, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Târgu Jiu, joc din cadrul etapei a 23-a din Liga Florilor. Meciul s-a încheiat la egalitate, 28-28, cu ambele grupări având șansa victoriei pe final, dar fiecare dintre ele a ratat ultimul atac.

Gorjencele au un meci cu Galați etapa următoare și cu o victorie scapă de grija barajului. Minaur va merge la Cisnădie, epoi are meci acasă cu Zalău și încheie sezonul  în deplasare cu Râmnicu Vâlcea.

Târgu Jiu a jucat mai bine în prima repriză, a condus mai tot timpul, ba chiar a ajuns la un moment dat să aibă patru goluri avans: 10-14 (27). Băimărencele au revenit pe finalul primei părți, când au marcat de trei ori, profitând și de superioritățile numerice, astfel că la pauză scorul era 13-14. După reluare, Minaur a avut inițiativa, s-a apărat mai bine și a marcat constant. Oltencele au egalat la 26, apoi Vujovic a marcat din 7m. Ciolan a punctat și ea, pentru că Vujovic să fie sigură din nou de la 7m. Pavlovic a egalat la 28, iar mai apoi, până la final nu se mai marchează.

“A fost un meci greu, în care n-am început bine și a trebuit să luptăm și să ne revenim. Ne-am apărat bine, am încercat să marcăm cât mai multe goluri ușoare, dar eu sunt mândră de echipa mea și sperăm să ne descurcăm în continuare mai bine, să obținem ce se poate, pentru că ar fi prea mult să pierdem ultimele trei meciuri.” a declarat Dijana Ujkic pentru site-ul oficial al clubului băimărean.

Citește si...

România și-a aflat adversarele de la EURO 2026!

Redacția

Gheorghe TADICI susține echipa lui Sorin Dinu și Ramona Farcău la conducerea FRH

Redacția

Zalăul s-a calificat în semifinalele Diviziei A1

Redacția

Cupa României merge la Zalău! Brașovul a încălcat regulamentul!

Redacția

Gloria Bistrița aproape de titlu național!

Redacția

Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More