Tigroaicele s-au impus la Brăila și sunt virtual campioane

CSM Bucureşti a învins-o în deplasare pe  Dunărea Brăila, cu scorul de 29-24, duminică, într-un meci in devans din etapa a 23-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, astfel că şi-a asigurat titlul de campioană a României.

Elizabeth Omoregie şi Siraba Dembele Pavlovic au marcat câte 7 goluri pentru ”tigroaice”, iar Emilie Hegh Arntzen, Cristina Neagu, Grace Zaadi şi Marina Sudakova au reuşit câte 3 goluri. Evelina Maria Louise Eriksson a apărat 10 şuturi.

De la brăilence s-au remarcat sârboaicele Kristina Liscevic şi Jelena Lavko, autoare a câte 5 goluri fiecare.

Pentru CSM Bucureşti este al şaselea titlu de campioană, după cele din 2015, 2016, 2017, 2018 şi 2021.

SCM Râmnicu Vâlcea a scăpat printre degete victoria în deplasare cu Măgura Cisnădie, 33-33, primind gol în ultima secundă, de la brazilianca Giulia Guarieiro. În min. 39, oaspetele conduceau la o diferenţă de şase goluri, 23-17, iar în min. 51 avea trei goluri în plus, 29-26, însă au încasat patru goluri consecutive şi prin acest semieşec s-au îndepărtat şi mai mult de cupele europene.

Irina Glibko (11 goluri) şi Asuka Fujita (9) s-au remarcat de la vâlcence, iar Iulia Gariaeva (9) şi Giulia Guarieiro (8) au fost cele mai bune de la gazde.

Citește si...

European League 2026: România învinsă în trei seturi de Letonia!

Redacția

România (F), victorie cu Letonia în primul meci din European League 2026

Redacția

Clubul CS Minaur sancționat de FRH

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Percheziții DNA la Dunărea Brăila!

Redacția

Suspendare și amendă pentru Nicolae FĂT după scandalul de la Cupa României

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More